duminică, 22 iunie 2014

Despre auditorii seriei de standarde de management ISO / BS OHSAS

Saptămâna trecută am participat la reuniunea de clasă cu colegi de facultate şi profesori: 20 de ani de la terminarea facultății. A fost un moment extrem de emoționant la revederea cu cei dragi tinereții mele. Nu mi-am propus aici să fac povestea acestei întâlniri, nici a listei lungi de sentimente care te cuprind după o perioadă atât de lungă de timp în care ești departe de anii tinereții, ai facultății, de profesorii și colegii de altădată. Nu o viață a trecut de la sfârșitul facultății, ci câteva, multe, diferite!

Am avut ocazia să mă întâlnesc aici cu o fostă colegă de facultate, auditor pentru sisteme de management ISO/BS OHSAS, la fel ca și mine. Ea colaborează cu un organism de certificare din România (românesc), unul mare și cunoscut de multă lume, auditori și auditați în același timp. Nu mare mi-a fost surprinderea să aflu că de ceva vreme „nu mai are audituri”. În lumea auditorilor chestiunea asta este sinonim cu a fi „out of job”.

Eu mai am audituri. Deja mă simt un „norocos”. Am să mă explic.

„Nu mai am audituri.” Asta a fost tot ce a comentat despre relația ei cu auditurile. Brusc am fost tentat să discut mai mult. Povestea a fost clară și rece.

În ultimile luni m-am întâlnit cu mai mulți cunoscuți din „lumea noastră”, „lumea auditorilor”. Aceeași problemă pentru toți interlocutorii mei: „Nu mai am audituri!”. Și asta în contextul în care ISO, marele „International Standardization Organization” se pregătește de fapte mari. ISO 9001 și ISO 14001 sunt pe lista lor de schimbare; noul ISO 45001 deschide ochii în domeniul managementului sănătății și securității ocupaționale. Alte zeci de standarde cu sisteme de management, de tot felul, sunt produse pe bandă la ISO și au văzut lumina tiparului și succesul în întreaga lume.

Lumea se schimbă. Dar și în România regulile se schimbă. Auditorii nu mai au audituri, clienții nu mai au sisteme de management auditabile, clienții cumpără certificate, secretarele și soferii sunt tot mai des utilizați în calitate de auditori șefi sau „echipă de auditori”. Organismele de certificare (neacredidate, să ne fie clar) se înmulțesc ca ciupercile după ploaie. Există o vorbă legată de treaba asta, cică în fiecare bucătărie de apartament de bloc există câte un organism de certificare nou înființat. Certificatele sunt tot mai des goale de conținut, la un „preț rezonabil negociat”. Se cumpără și se vând direct de pe internet, ca pătrunjelul în piață. Sunt multe certificate, culoarea diferă, cerneala, hârtia, toate diferite. Auditul nu mai are obiect şi scop.

Să fie oare o schimbare de paradigmă, sau pur și simplu tehnologia evoluează, viața evoluează, iar utilitatea auditului ca instrument de îmbunătățire continuă nu mai este o practică, ci istorie? Cineva, undeva a eșuat! Sau doar în România lucrurile merg românește?

Ieri am fost la un centru pentru plante, un fel de farmacie pentru ele, cu o problemă serioasă pe care am întâlnit-o la vița de vie pe care am înființat-o anul trecut. Am fost primit acolo de o doamna specialistă care a scos din raft o carte mare plină de plante și de bolile lor. După o analiză amănunțită a probelor cu care m-am prezentat mi-a dat verdictul: „virusul mozaicului nervurian al viţei”. Nu am înțeles prea multe, dar din fericire am aflat că există remediu și l-am cumpărat.




Un astfel de virus cred că a ajuns și pe nervurile sistemului de acreditate a organismelor de certificare pentru standardele de management ISO / BS OHSAS.

Cred că ISO ar trebui înainte de a „moderniza” standardele de management să rezolve problema acută a bolii cu virus care se întinde destul de rapid peste lumea pe care a creeat-o. Să existe acolo, la ISO acasă, un astfel de specialist în diagnostic și tratament. Dar oare s-a făcut vreun remediu pentru acest virus la ISO?

Până atunci lucrurile nu vor fi schimbate în bine. Lumea este tot mai atentă să cumpere certificate şi să le pună în fața clientului. Nici clientul nu știe de ce cere astfel de certificate uneori, așa că totul este ok.

Marile organisme de certificare prezente la noi în țară nu reacționează nicicum, sau nu vizibil. E destulă liniște mediatică în această arie. Probabil că sunt destul de îngrijorate când văd că le pleacă clienții lor fideli către micile „speranțe din bucătărie” care „prepară” certificate la tigaie. Poate acum sau într-un viitor apropiat această amenințare să fie virală cu virusul mozaicului nervurian... Ele sunt primele mari perdante în acest joc.

Organismele de cartier, de bucătărie (neacreditate) fac profituri rezonabile și vând imagine falsă a certificatului, dar destul de credibilă în ochii nepricepuți a celor care „evaluează prin licitații”astfel de certificate. În acest joc de piață, acreditarea înseamnă de multe ori costuri care depășesc cu totul valoarea patrimonială a bucătăriilor emitente de certificate neadevărate, împreună cu profitul strâns de pe urma acestei afaceri. Acreditarea înseamnă bani mulți, pentru fiecare standard certificabil, iar aceste celule mici parazitare nu își permit un astfel de lux. Ele sunt insectele care răspândesc virusul ... Iar organismele de acreditare, care dau voie să existe organismele de certificare, nu au competențe decât în aria de organisme acreditate de ele, restul fiind liber la soare.

În ceea ce îi privește pe auditorii din piață, lucrurile merg prost. O să meargă tot mai prost. Un alt exemplu în care competența iese din joc și lasă loc formelor fără fond.

Singurele care s-au protejat îndeajuns sunt marile corporații. Ele au produs propriile standarde care reglementează relația cu furnizorii și clienții lor. Aici lucrurile par să înflorească, iar acest proces acoperă cu succes lentoarea din zona tot mai deselor certificări fără fond ale standardelor ISO/BS OHSAS.

Am fost la reuniunea de 20 de ani și am discutat toate astea. Nu era locul și nici momentul pentru un astfel de subiect. Poate aici este, sau poate aici ar putea fi un început. Tot mai des dăm ocazia să arătăm tinerei generații, destul de prezentă sprijinind gardurile pe aleile facultății la momentul evenimentului despre care am povestit, așa cum făceam și noi odată în perioada sesiunii de vară, că lucrurile pot merge oricum, fără fond și fără efort, doar cu puțin print la un preț negociat rezonabil.