Nu mare mi-a fost uimirea sa gasesc un mesaj scris de la o colega care tocmai se intorcea din auditul ei din Republica Moldova. Textul este savuros, l-am citit pe nerasuflate.... Imi permit (cu acordul autoarei) sa dau curs povestii:
"Draga Mihai,
De fapt, ar trebui sa te salut cu "draghi druzia"
si "zdrasvuite", daca asa s-o fi scriind! Ca de-atata rusa vorbita in
audit, la care ma uit ca mata-n calendar, am inceput sa ma obisnuiesc cu
muzicalitatea limbii si cu anumite expresii care-mi tot flutura pe la urechi.
Am plecat marti seara, la 19,40, cu un tren in care cred ca
erau 40 de grade, fara exagerare! Curgea transpiratia pe mine ca apa de la dus!
Fereastra compartimentului era blocata (aceeasi situatie era in toate
compartimentele, am verificat, e politica lor plina de originalitate de-a se
feri de infractori), toate ferestrele de pe coridor erau deschise, dar nu se
simtea nici un strop de aer. Racoarea s-a instalat odata cu intunericul, dar
tot nu s-a putut dormi decat cu usa de la compartiment deschisa. Imagineaza-ti
cat de "odihnitor" a fost acest "somn" iepuresc, cu grija
bagajelor!
Firmele pe care le-am vazut au avut sisteme ISO 9001
impecabile, de-o functionalitate ireprosabila! (n.n. aici sunt prea multe
detalii despre companiile auditate, asa ca am taiat urmatoarele pafagrafe)
Atat de multe au fost
de vazut si de inregistrat la aceasta a doua firma (au fost de auditat 3 firme), incat am sarit peste masa
de pranz, ca sa avem timp sa ajungem la tren in jurul orei 16,00…. Spun sa avem
timp, pentru ca partenerul meu de audit (n.n. cel care a ajutat printre altele si la traducere) … m-a adus in Chisinau cu masina sa.
Prin urmare, pranzul meu a fost compus din biscuiti cu crema, fiindca altceva mai "sigur" n-am gasit sa cumpar in gara. In tren era tot cald, nu chiar ca la sosire, totusi destul de cald. M-am bucurat ca aveam o priza foarte aproape de compartiment si nu trebuia sa tensionez cablul laptop-ului, ca la sosire. In trenurile rusesti, din motive numai de ei stiute, prizele nu sunt in compartimente, ci pe coridoare. M-am apucat de lucru si-am constatat curand ca priza mea era defecta, iar bateria mi s-a descarcat. Am cerut un prelungitor de la insotitoarea de vagon, insa nu avea. M-am dus in cealalta parte a vagonului, la bar si i-am rugat sa ma lase sa stau acolo si sa ma folosesc de priza lor. Nu m-au primit, ca nu le da voie regulamentul! Probabil, ca sa nu le stea in gat consumatorilor mancarea, vazandu-ma pe mine la lucru. M-am dus in vagonul vecin, unde am gasit un insotitor foarte cumsecade, care mi-a gasit imediat un loc si m-a ajutat sa-mi duc bagajul, dupa ce-am facut proba prizei, sa vedem daca este functionala. Insotitorul de vagon era convins ca priza este de 110, nu de 220. Era de 220.
Prin urmare, pranzul meu a fost compus din biscuiti cu crema, fiindca altceva mai "sigur" n-am gasit sa cumpar in gara. In tren era tot cald, nu chiar ca la sosire, totusi destul de cald. M-am bucurat ca aveam o priza foarte aproape de compartiment si nu trebuia sa tensionez cablul laptop-ului, ca la sosire. In trenurile rusesti, din motive numai de ei stiute, prizele nu sunt in compartimente, ci pe coridoare. M-am apucat de lucru si-am constatat curand ca priza mea era defecta, iar bateria mi s-a descarcat. Am cerut un prelungitor de la insotitoarea de vagon, insa nu avea. M-am dus in cealalta parte a vagonului, la bar si i-am rugat sa ma lase sa stau acolo si sa ma folosesc de priza lor. Nu m-au primit, ca nu le da voie regulamentul! Probabil, ca sa nu le stea in gat consumatorilor mancarea, vazandu-ma pe mine la lucru. M-am dus in vagonul vecin, unde am gasit un insotitor foarte cumsecade, care mi-a gasit imediat un loc si m-a ajutat sa-mi duc bagajul, dupa ce-am facut proba prizei, sa vedem daca este functionala. Insotitorul de vagon era convins ca priza este de 110, nu de 220. Era de 220.
Cand m-am intors in vagonul meu dupa ultimul bagaj, am provocat panica in randul insotitorilor de vagon cu ideea mea nastrusnica de-a-mi schimba domiciliul inainte de granita. "Vai di mini, da' nu si poati! Ci io am "pisu" pi hirtii ci am ... calitori si cum si poati si plesi unu'? Nu si poati dicit numa' dupi vami!" OK, i-am linistit pe agitati si-am asteptat "si treaci vama", vorba lor. In granita era programat sa stam 1,2 ore. Am stat 3. Pana s-au miscat, pana ne-au scanat pasapoartele si ne-au intervievat si cei de dincolo si cei de dincoace de Ungheni, m-a apucat disperarea. Caci voiam sa transcriu inregistrarile celor doua dosare, cat timp aveam informatia proaspata. Intre timp, mi-am scazut pretentiile la numai un dosar, iar la aceasta activitate nu aveam de gand sa renunt.
In fine, dupa 3 ore nesfarsite, ajung in celalalt vagon,
mult mai confortabil decat primul, ma bag in priza si ma apuc de lucru cu sarg.
Nu trec nici zece minute si apare un tip invesmantat in reverenda de preot,
tanar, cu dintii de pe maxilar iesiti in afara ca la iepuri sau nutrii,
civilizat si ingrozitor de vorbaret. Exact ce-mi lipsea! Nu puteam inchide usa
de la compartiment, atat din cauza caldurii, cat si din cauza firului bagat in
priza de pe coridor. Am aflat ca fusese la Moscova si mergea la Timisoara,
ca-si luase acum trei luni, de cand haladuia prin "mama Rusia", o
cartela Orange, pe care n-o mai putea accesa acum. Atata era de framantat de
griji, atat de mult se straduia sa gandeasca profund (din pacate, cu voce tare,
in usa compartimentului meu, total nepasator de faptul ca eu lucram in acest
timp) si atat era de nefericit ca nu-si poate suna fratele din Iasi, sa-l roage
sa-l ajute, incat i-am imprumutat telefonul. Cu teama, fiindca nu stiam cat are
de gand sa vorbeasca, in schim stiam ce hai imi va face Vasiloae (n.n. adica
sotul de acasa) daca voi depasi minutele. Nu a vorbit decat un minut. Apoi a
mai dat un telefon, de aproape un minut. Apoi m-a sunat matusa lui, care a vrut
sa afle cati ani am si daca sunt in tren cu nepotul ei (?!). L-am cautat pe
tanarul prelat, care domicilia in compartimentul vecin, dar plecase
"de-acasa" in cealalta parte a trenului (caci mai ramasese o
insotitoare de vagon care nu-i cunostea povestea), in timp ce matusa lui imi
spunea ca "nu-i nimic daca nu-l gasesc, sa o sune el mai tarziu, cand
vine"! Vorba unui prieten: "Grand merci cu frisca!" Sa o sune de
pe telefonul meu! A vorbit, a revenit si, politicos, m-a pus la curent cu
ultimele noutati in ceea ce-l privea, incepand cu dorinta de-a cobori in
Ploiesti sa-si ia o noua cartela Orange si sfarsind cu intrebarea obsesiva:
"cum ajung la Timisoara sau la Oradea (nu era foarte hotarit), cat ma
costa biletele, ce trenuri am" etc. Nu conta ca nu-i raspundeam si lucram
de zor. Spre ghinionul meu, era cald, iar fereastra deschisa de pe culoar era
in dreptul compartimentului meu, nu al lui.
Apoi, timp de o ora, a fost liniste. Linistea dinaintea
marilor furtuni. Aveam sa aflu foarte curand de ce. Intre timp, eu am sters din
telefon numerele necunoscute si mi-am vazut de treaba. In tot acest timp, el a
butonat continuu pe telefonul lui, incercand sa porneasca acel pachet Orange,
desi un suflet caritabil ii spusese ca nu poate beneficia de serviciile
cartelei fiindca nu o reincarcase de trei luni. Butonand, nu stiu cum a reusit
sa-si strice display-ul telefonului, care se albise si-i desena discret, pe
diagonala, un fel de frunza neagra. Banuiesc ca daduse cu el de pamant, de
nervi. Disperat, cu totul prada unei crize de isterie, m-am pomenit cu el peste
mine in compartiment, plangand, rugandu-se Bunului Dumnezeu sa-l ajute sa iasa
din aceasta grea incercare si ispita, batand matanii, gata sa-si sparga capul
de patul pe marginea caruia stateam eu, cu calculatorul in brate. Apoi
rugandu-se Sfintei Fecioare Maria sa-l ajute si mie sa-l sprijin sa-si
recupereze numerele de telefon cele mai importante! Bine ca eram imbracata
decent. De fapt, nici nu se putea altfel, avand usa deschisa spre coridor. Insa
era totusi ora 0,45, o ora foarte nepotrivita pentru asemenea
"vizite" neprogramate. Cand a auzit ca am sters numerele din telefon,
am crezut ca va face infarct! A izbucnit in lacrimi, si-a frant mainile, a
inceput sa tremure. O, Doamne! Am lasat balta ce faceam, am pus cartela lui in
telefonul meu, apoi inca o cartela de-a lui, caci prima il umpluse de
disperare, fiindca "nu avea numarul lui tanti Aurica din Oradea". A
gasit in fine toate numerele, mi-a multumit cu recunostinta si mi-a declarat ca
el "nu mai poate dormi in noaptea asta, caci este prea agitat". Era
deja ora 1,37. Cum nu parea prea grabit sa se duca in compartimentul lui, l-am
lamurit ca are un drum lung de facut si trebuie sa stea macar intins, daca nu
doarme. Mi-era clar ca are probleme cu nervii, saracul de el. Insa, spre
norocul meu, era foarte civilizat, asa ca mi-a dat dreptate si s-a retras. Iar
eu mi-am strans cablul fuguta-fuguta, am inchis calculatorul, am strans tot,
mi-am facut patul, am incuiat usa, am pus siguranta si-am stins lumina, totul
in mai putin de doua minute! De teama ca m-ar putea vizita din nou. Iar
dimineata, cand am ajuns in Gara de Nord, la fix ora 6,00, am deschis usa cu
mare grija, sperand sa nu-l mai intalnesc. Fiindca la ora 1,37 ramasese ca va
cobori in Bucuresti, iar de-aici va pleca spre Timisoara sau Oradea, nu stia
clar. Slava Domnului, se razgandise din nou si coborase totusi in Ploiesti,
bietul om!
Uite-asa m-am distrat eu cu acest drum in Basarabia.
Acum ma lupt cu
caldurile unui iunie ca un august din copilaria mea si incerc sa ajung la zi cu
toate!
Iti doresc din suflet numai si numai bine, multa sanatate si
toate sperantele implinite! Multe salutari Danei si fiului tau!
Cu drag si prietenie,
Am terminat de citit cu ceva emotii la gandul ca in numai cateva ore o sa urc in trenul de Iasi.
Din fericire drumul spre Iasi a fost ok. Pana la Ramnicu Sarat a functionat aerul conditionat. Apoi ba.
Cand m-am intors din auditul meu, am aflat acasa ca alimentatorul de la laptop-ul meu se arsese intr-o priza din tren. Acolo nu mi-am dat seama de acest detaliu si am crezut ca pur si simplu nu a mai functionat priza. Nu de alta, dar eram intr-un moment in care as fi dat orice sa pot utiliza masinaria arsa, aveam de predat la TUV Karpat ceva dosare, urgent, urgent. Era trecut de ora 23.00
